.
ARTA FOTOGRAFICA
Am
mers mai intai in zud, in Zeeland, mi-am
rezolvat treburile, apoi am petrecut aproape 2 zile in
Mandru
de originea mea taraneasca va pot spune ca Amsterdam-ul m-a incantat mai putin
decat zona rurala a Olandei. Vizual cel putin, zona Renesse de pe tarmul Marii
Nordului mi s-a parut net superioara. Sincer mi-as petrece acolo un mic
concediu "la mare".
Dar
sa o luam cu inceputul ...
S-a
nimerit sa zbor intr-o dimineata usor cetoasa. La aterizare am observat ca
stratul de ceata masura abia cateva zeci de centimetri, un fenomen pe care eu
unul (mai neumblat din fire) nu l-am prea vazut pe la noi. Efectul mi s-a parut
impresionant, covoare de mister se intindeau de la o ferma la alta lasand sa se
vada ici colo faimoasele canale olandeze.
Am
inchiriat o masina, am iesit repede din nebunia Amsterdam-ului si spre bucuria
mea, soferul a gresit drumul si ne-a bagat printre sate cochete, curate, pe
jumatate adormite.
Am
ajuns in Renesse, un fel de statiune dominata de pensionari (era prin martie).
"Surprinzator" pensionarii lor nu arata deloc ca ai nostri- arata cam
asa:
M-am
bucurat de liniste si de o relaxare pe care de mult nu o mai simtisem intr-o
calatorie de genul asta.
Lipesc
mai joc cateva poze din imprejurimi...
A
doua zi a urmat Amsterdam-ul, Venetia Nordului, un oras super-fotografiat de
toti turistii. Mi-am facut si eu datoria de turist ocazional pozand cate ceva.
Sunt convins ca am scapat multe din atractiile turistice care apar pe cartile
postale dar nu ma streseaza asta. Nu sunt travel-books writer si nu am intentia
sa fac un ghid exhaustiv. Am prins cate ceva, pe ici, pe
Infamul Red Light District noaptea... si ziua...
Canalele
si stradutele inguste... si cateva din atractiile turistice al caror nume l-am
putut afla: Piata Dam ... Piata de Flori...si altele... al caror nume nu l-am
aflat sau l-am uitat intre timp.




Insula
in sine nu are nimic paradisiac, peisajul nu are superlative, totusi e ceva
care relaxeaza si da o stare de bine. Muntii impaduriti care coboara direct in
mare, aerul, calmul si zambetul localnicilor (sa fie oare doar zambetul
hotelier?), culoarea si limpezimea apei, linistea dupa-amiezelor, poate ca
toate concura la aceasta. Sau sunt - asa cum a observat un prieten arhitect -
pur si simplu proportiile perfecte ale spatiului mediteran, care i-au inspirat
pe grecii antici si din care au extras principiile armoniei si ale compozitiei?
Turistul
obisnuit care nu vrea sa se complice va lua cu el, desigur, un aparat foto
compact, cu care insa va face poze foarte frumoase - chiar si la pranz. Aerul
Marii Ionice, cand e curat, are o transparenta si o finete care ajuta pana si
pe fotograful care nu se trezeste inainte de ora 11... Dar culorile marii si
ale coastelor, verdele inchis al plantatiilor de maslini (peste 4 milioane in
toata insula), toate se armonizeaza si parca vor sa iasa frumos in imagini.
Insula
se lasa usor explorata, fiind bine brazdata de o retea deasa de drumuri -
secundare, le-am zice noi, daca starea lor n-ar depasi-o pe cea a multor
drumuri nationale din
Satele
insulei, in general devenite orasele turistice, au un stil italienesc, dovada a
ocupatiei venetiene ce a durat peste 300 de ani. Capitala, Kerkyra, de
asemenea, pare o Venetie fara canale! Fotografiati vechiul fort si farul, nu
uitati inchisoarea circulara de langa oras si manastirea Vlacherna, din capatul
pistei aeroportului. Aici trebuie sa veniti dimineata, pana in ora 7, pentru a
prinde cea mai buna lumina.
Pelekas,
un foarte pitoresc sat pe varful unui munte de pe coasta de vest, are o
panorama deosebita asupra intregii insule, de la vila care a apartinut acum
peste un secol Kaiserului Wilhelm al II-lea. Tot Kaiserul a cumparat, dupa
1907, si vila imparatesei Sissi a Austriei, domeniul Achileion, situat pe
partea de est a insulei, acum muzeu (si cazino!).
Pentru
plecarea in croazierele pe mare va recomand satul Paleokastritsa, cu falezele
sale stancoase si abrupte, iar pentru turismul de lux statiunea Kassiopi, de pe
coasta de nord-est, in dreptul Albaniei. Evitati Roda sau Sidari, in nordul
insulei, statiuni ce aduc prea mult cu Mamaia, unde merita doar superbele
faleze erodate, martori geologici, in continua schimbare. Aici atentie la
nisipul extrem de fin purtat de vant !
Si
in rest, explorati satele, unde puteti gasi tipicele grecoaice, imbracate in
negru, si cautati numeroasele puncte de belvedere, risipite peste tot, de unde,
in zilele senine, puteti vedea bine




