BISERICA = CASA APROPIERII DE DOMNUL de Nelu Ciorba
    Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. (Faptele Apostolilor 2:42)
Studiind CASA Domnului, Templul Dumnezeului celui viu ca şi structura Bisericii continuăm abordarea subiectului folosind acrostihul CASA ca fiind Concentrarea la Cuvânt în Adunarea Bisericii, Sfinţind Ziua Domnului şi Apropiindu-ne de Domnul.
    Aşa cum am scos în evidenţă Concentrarea la Cuvântul lui Dumnezeu presupune Cunoaşterea Cuvântului, dă Perspectiva Cuvântului, Convinge ce este Cuvântul, dă Pricepere şi culminează cu formarea de Caracter. Adunarea poporului Domnului în Casa Lui este demonstrată prin părtăşie. Adevărata părtăşie este mult mai mult decât programul din timpul slujbei din biserică. Este experimentarea vieţii împreună. Pentru Biserica Domnului Sfinţirea Zilei Domnului se realizează mergând la Casa Domnului, punând astfel de o parte Ziua dintâi a săptămânii cu scopul deconectării de la lucrările cotidiene şi întâlnirea cu Biserica lui Christos împreună la adâncirea în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, la închinare, rugăciune, slujire.
 

I.GENESA, Rev. Nelu Terpea
2. Căderea omului
f. Blestem sau pedeapsă. În viaţa noastră de credincioşi purtăm cu noi o mare moştenire în cunoştinţele biblice, fără să fi folosit vreodată un filtru scriptural. Aşa, ajunşi în faţa tabloului oferit de Adam şi Eva, ne-am trezit cu un termen al cărui concept nu e suficient de clar: blestemul. Avem două explicaţii care ne fac să nu credem că Dumnezeu a blestemat pe şarpe, pe Eva şi pe Adam.
  



CRUCIFICAREA de Rev. Petru Lascău
Ne despart aproape două mii de ani de la cel mai mare eveniment al istoriei: Răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Ziua marii biruinţi asupra păcatului, a morţii şi a iadului. Ziua în care Dumnezeu a fost satisfăcut de nevinovăţia sângelui propriului Fiu; iertând astfel vinovăţia unui întreg pământ. Ziua răstignirii lui Isus a fost ziua când Dumnezeu a împăcat dreptatea cu iubirea Sa, jertfindu-şi singurul Său Fiu. Să medităm asupra evenimentelor din acea zi fără seamăn, care au căzut peste El - Omul Durerilor ­pentru a ne da nouă pacea cu Creatorul nostru.


GUSTUL SĂRII de Rev. Petru Lascău
    Sensul existenţei noastre în lume ca şi creştini este acela de a împlini voia lui Dumnezeu exprimată prin porunca Mântuitorului înviat dintre cei morţi: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” (Matei 28:19)


Perpetua Rostire
(Plecarea prietenului meu – in numele cărei ordini?) de Slavomir Almajan
De ce? Deocamdată nu ştiu.  Prin pâcla lacrimei lucrurile nu se văd prea clar…             
Mă întreb ce se întâmplă cu o promisiune din inimă rostită în nădejdea anilor mulţi de trăit pe acest pământ, ce se întâmplă cu visele rostite cu îndrazneală, cu casa a cărei zidire a fost începută în văzul tuturor şi rămasă la nivelul fundaţiei? Ce se întămplă, cu o întâlnire curmată doar la nivelul aşteptării acesteia?  Dacă este cu adevărat o dreptate divină, şi nu mă îndoiesc de existenţa acesteia, atunci trebuie să existe o ordine, chiar dacă neînţeleasă încă, o ordine care sa facă posibilă izbânda asupra disperării… Cum altfel ar putea semănătorul ultimei lui primăveri mişca ţărâna într-un proces asupra căruia nu el va deţine controlul?