Artelu şi Manivelu

de Liviu Antonesei

    Toţi politicienii noştri cît de cît importanţi ajung la un moment dat să primească porecle de la „popor, prostime”, de la presă sau chiar de la confraţii lor– Săniuţa, Bunicuţa, Popeye, Moliceanu, Tribunul, Bombonel, Adelu, Manivelu, Prostănacul etc, şi aş putea continua lista pînă la sfîrşitul articolului. S-ar spune chiar că un politician de-al nostru, românesc, nici nu există, nu are consistenţă ontologică pînă ce nu se procopseşte cu vreo poreclă. De altfel, alocarea unei porecle nu este neapărat un semn de dispreţ ori antipatie ci, cel mai adesea, de simpatie, de luare în posesie de către opinia publică. Chiar cînd porecla are iniţial ori aparent valenţe negative – Prostănacul, Moliceanu etc –, sensul este cel al unei aproprieri, este vorba de „Prostănacul” nostru, cum s-ar spune, de „blegul nostru”, deci „dintre noi şi pentru noi”, după cum suna sloganul de acum vreun deceniu al unui candidat, devenit preşedinte, pe cognomenul său cel mai raspîndit „Bunicuţa”.
    Această lunguţă introducere are doar rolul de a ne conduce la o „chestiune a zilei” – şi anume la votul Camerei Deputaţilor prin care au fost absolviţi de întîlnirea cu Justiţia d-nii Adrian Năstase, fost prim ministru, şi Miron Mitrea, fost ministru al transporturilor. Că respectivul vot a făcut praf din ideea de egalitate în faţa legii şi din ideea de Justiţie în general s-a mai scris, eu însumi am făcut-o chiar în acest loc imediat după stupefiantul gest al deputaţilor. Acum, mă interesează reacţia impricinaţilor după consumarea votului cu pricina. Dacă e să te iei după poreclele lor – „Adelu”, „Bombonel”, pentru dl. Adrian Năstase, cărora aş adăuga „Artelu”, fiind D-Sa un straşnic iubitor al artelor frumoase; „Manivelu”, pentru dl. Miron Mitrea –, pe cel dintîi ţi-l imaginezi drept un ins inteligent, finuţ, rafinat etc, pe cînd pe cel de-al al doilea îl legi repede şi degrabă de meseriile manuale şi-l suspectezi de o inteligenţă ceva mai grosieră, mai butucănoasă! Iată însă că reacţiile lor la consumarea votului de spălarea ilegală de păcate din Camera Deputaţilor sugerează, mai degrabă, situaţia inversă! Dl. Mitrea a anunţat că va demisiona la 1 septembrie, la ieşirea Parlamentului din vacanţă, va renunţa, deci, la imunitate şi se va pune cu totul la dispoziţia Justiţiei, astfel încît să poată începe urmărirea penală şi dosarul dumisale să ajungă în instanţă. Chiar dacă gestul poate fi suspectat de demagogie – pe princpiul „ce poate păţi un baştan în Justiţia românescă?” –, el denotă, fără îndoială, şi un anume nivel de inteligenţă generală, dar şi politică. Oricum, urmărirea penală durează, vin noile alegeri, poate ajunge iar PSD la putere şi... mai vedem! Cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face dl. Năstase ar fi fost să urmeze urgent exemplul d-lui Mitrea. Ar fi dat electoratului un semn că nu se socoteşte altfel decît restul cetăţenilor, că nu îi este teamă de Justiţie, că nu are nevoie de vreo protecţie suplimentară ş. a. m. d. În loc să procedeze astfel, dl. Năastase a început să atace în toate părţile, de la pre-şedintele Băsescu la colegul de politică Berceanu, s-a cramponat de imunitatea legată de apartenenţa parlamentară, a declarat peste tot, de la televiziuni la propriul – şi cam tembelul, de altfel – blog, că nu va demisiona şi, pe cale de consecinţă, nu se va pune la dispoziţia Justiţiei! Dl. Năstase acţionează atît de inadecvat, de haotic şi cumva disperat de parcă ar dori să-i fure – deh, obiceiul casei, puterea obişnuinţei! – porecla dată de dl. Iliescu d-lui Geoană! Cu tot respectul, trebuie să spun că dl. Năstase a început să pută. A cadavru. A cadavru politic. şi, dacă ar fi vorba doar despre D-Sa, am spune că-l priveşte, că e o problemă personală. Doar că încep să pută instituţiile din care D-Sa face parte, de la propriul partid, în care devine tot mai mult o piatră de moară, la Parlament, socotit tot mai mult de cetăţeni nu o instituţie respectabilă, ci un fel de adunătură de interlopi adunaţi laolaltă pentru a-şi acoperi în grup mînăriile, porcăriile, furăciunile. şi asta nu e deloc bine pentru principala instituţie a democraţiei reprezentative, pentru fragila democraţie liberală de pe malurile Dîmboviţei, Someşului şi Bahluiului.

Grea vară pentru politruci!

    Planurile de vacanţă ale poli-trucilor aborigeni, lacomi să-şi tragă sufletul între cele două rînduri de alegeri de anul acesta, par să fie date complet peste cap. Pe 13 august, deputaţii se vor reuni pentru a încerca din nou să decidă asupra trimiterii în instanţă a dosarelor d-lor Adrian Năstase şi Miron Mitrea, iar senatorii vor trebui să decidă şi ei, după încă vreo două zile, ce vor face cu dosarele d-lor Păcurariu şi Sereş. Întîlnirea parlamentară din 13 – să vedem a cui va fi ghinionul! – are loc la cererea preşedintelui, dar nu dorinţa d-lui Băsescu a fost determinantă ci, pe de o parte, criticile foarte dure la adresa parlamentarilor din Raportul CE pe Justiţie, făcut public nu de mult, iar pe de altă parte, alegerile din această toamnă, cele dintîi într-un sistem uninominal. Nu te poţi da în stambă fără riscuri în asemenea situaţii delicate şi politrucii noştri au decis să le reducă! Poporul, o fi el demn de tot dispreţul, dar de alegeri devine important! Rămîne să vedem dacă, de data aceasta, nu vor falsifica iarăşi cvorumul şi dacă chiar le-a venit celebra minte de pe urmă a românului! Însă, cum un „necaz” nu vine niciodată singur, domnii parlamentari tocmai ce-au fost solicitaţi de Parchetul General, la cererea DNA, cu noi avize, unul tot pentru dl. Năstase, iar celălalt pentru celebrul internaţional Micky „şpa-gă” şi puştile sale primite „cadou” de la un consilier.
    Şi acestea ar fi, cum s-ar spune, doar aşa, necazuri de-acasă, interne! Se profilează însă şi unul extern, legat de intenţia distinşilor aleşi de a-l schimba pe dl. Daniel Morar de la şefia DNA, la încheierea mandatului, la sfîrşitul acestei luni. De data aceasta, Comisia Europeană a lucrat oarecum preventiv, reiterînd cuvintele bune găsite pentru DNA şi dl. Morar de-a lungul vremii, avertizîndu-i totodată pe parlamentari, în general beşteliţi de Rapoarte, să nu cumva să facă aşa mare prostie, că nu va rămîne fără urmări. Ca să nu existe loc de interpretări, dl. Mark Gray, purtătorul de cuvînt al CE, a spus toate aceste lucruri în clar. De parcă nu era destul pentru slabele inimi parlamentare, a început şi presa internaţională un potop de laude faţă de DNA şi de dl. Daniel Morar!
    Iată, deci, pe bravii noştri politruci aproape democratici în miezul unei veri toride, bîntuiţi de sarcini şi coşmaruri, aşteptînd o toamnă poate şi mai fierbinte. şi, cumva, între ciocan şi nicovală – ori îl păstrează pe dl. Morar, care s-a dovedit cel mai puţin permeabil la presiuni politice dintre toţi şefii din Justiţie de la revoluţie încoace, cu riscul ca dosarele să tot vină la avize parlamentare, fie îl schimbă, afirmîndu-şi „suveranitatea” evocată de dl. Bolcaş ot PRM, dar atunci îşi atrag nu doar fulgerele CE, ci şi un val crescut de antipatie populară cu puţină vreme înaintea alegerilor parlamentare! Ce vor face? Iată o întrebare pe care n-ar fi dorit să o audă. Pentru că, aşa cum s-au obişnuit de aproape douăzeci de ani, ei s-au obişnuit să nu facă nimic, desigur, în afară de mişmaşuri în marginea legii – şi dincolo de aceasta! – şi nenumărate bîlciuri televizate. Trebuie să fie tare neplăcut să fii politruc românesc în împrejurări aşa de presante, ba chiar stressante!

Justiţia română pe roşu!

            Iată, ceea ce se putea bănui încă de pe la începutul primăverii riscă să se confirme cu vîrf şi îndesat! Raportul asupra Justiţiei din România, ce va fi făcut public de Comisia Europeană în circa o săptămînă, este redactat în termeni atît de duri încît, dacă un raport similar ar fi apărut cu puţină vreme înaintea momentului aderării, i-am fi putut spune acesteia „good bye”, „au revoir”, „ciao”, „la revedere” etc. Raportul identifică în Direcţia Nanţională Anticorupţie şi în Parchetul General un fel de campioni ai luptei împotriva corupţiei şi în Parlament şi Consiliul Suprem al Magistraturii principalele obstacole. Nici nu e de mirare. CSM-ul d-nei Bărbulescu se opune din răsputeri oricărei reforme a domeniului, iar în timpul liber spală cu Ariel de cea mai „pură” calitate pe toţi magistraţii care ajung în „instanţa” sa, indiferent de ce păcate vor fi comis aceştia. Cît priveşte Parlamentul, după împiedicarea trimiterii dosarelor d-lor Adrian Năstase şi Miron Mitrea în instanţă şi amînarea, în comisia de specialitate a Senatului,  pentru toamnă, a deciziei privindu-i pe foştii miniştri Codruţ Sereş şi Paul Păcurariu, nu ştiu ce-ar mai putea inventa pentru a-şi depăşi condiţia de lider al anti-anticorupţiei din ţărişoară. Poate doar să emită o lege prin care să desfiinţeze complet Justiţia din România, arogîndu-şi dreptul exclusiv de a judeca şi a da verdicte!

            În ce priveşte calificativele foarte apreciative primite de DNA şi de Parchet, probabil că eu aş fi fost mai sever decît raportorii Comisia Europeană. Prima instituţie nu a reuşit să trimită nici un „peşte mare” în instanţă, iar aceasta nu s-a petrecut mereu din pricina frînei parlamentare, ci şi a propriilor deficienţe, iar multe dintre dosarele trimise de Parchet s-au reîntors, de la diferitele instanţe, inclusiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motive de proastă instrumentare a cazurilor. Uneori, a fost vorba de procedură (cazul primarului Mazăre de la Constanţa e doar cel mai spectaculos dintre cele recente, dar nu singurul!), dar de multe ori gafele au ţinut de însăşi substanţa rechizitoriilor. Ambele situaţii relevă, desigur, un scăzut nivel de profesionalism din partea procurorilor, dacă nu o complicitate cu prezumtivii infractori. Desigur, cele două instituţii cîştigă foarte mult în evaluarea CE prin comparaţia cu Parlamentul şi CSM, ele fiind un fel de „chiori în ţara orbilor”!

            Cine-şi imaginează că Raportul nu va produce efecte întrucît nu conduce automat la invalidarea sentinţelor din instanţele româneşti, practic la suspendarea acestora, se înşeală amarnic. Asemenea rapoarte sînt în atenţia tuturor celor interesaţi în vreun fel sau altul de România – de la investitorii privaţi la marile bănci, de la instituţiile care acordă ratingurile de ţară la cele de finanţare internaţională. Faptul că Raportul despre Bulgaria vorbeşte despre paşi înapoi, pe cînd cel despre România doar despre o gravă stagnare, mi se pare o foarte palidă consolare! Ca să nu mai spun că scăderea catastrofală a încrederii populaţiei în Justiţiei nu e de bun augur pentru nici o comunitate, cu atît mai puţin pentru una în care tranziţia pare să fi devenit, nu o etapă în dezvoltare, ci un fel de scop în sine!

Nesimţirea ca imunitate fără frontiere

România tocmai se pregăteşte să primească un steguleţ roşu de avertizare drastică din partea Uniunii Europeane, pentru modestia reformelor în ceea ce priveşte Justiţia şi lupta împotriva corupţiei. Termenul „modestia” este de altfel unul cu totul exagerat – în fapt, s-ar putea mai degrabă vorbi despre mai mulţi paşi înapoi în ceea ce priveşte respectivele domenii, începînd cu castrarea „legii ANI” de mai an şi sfîrşind cu imposibilitatea de validare a votului de marţea trecută din Parlament, din motive de cvorum, în privinţa ridicării imunităţii d-lor Adrian Năstase şi Miron Mitrea pentru ca dosarele lor să poată ajunge în instanţe în conformitate cu solicitarea DNA. De altfel, semnele proaste s-au manifestat încă din săptămîna precedentă, cînd Comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor a decis, cu o zdrobitoare majoritate, doar deputaţii PD-L, o parte a acestora! votînd împotrivă, să recomande plenului să voteze împotriva ridicării imunităţii şi, deci, pentru stoparea declanşării proceselor în instanţă.

            Săptămîna trecută, mă întrebam dacă, împotriva procedurilor din societăţile evoluate şi a opiniei publice, plenul va avea tupeul incredibil să procedeze în acest fel. Acum, ce să mă mai întreb? De teama opiniei publice şi a reacţiilor europene, plenul nu a votat împotrivă, ci a găsit o soluţie mai ingenioasă şi cu mult mai laşă – s-a îngrijit să nu existe cvorum la respectiva şedinţă! Să fiu foarte limpede. Nu este vorba, în acest caz, nici despre o clasă de elevi care chiuleşte de la lecţii, nici despre o adunătură de microbişti beţivani care a şters-o de la muncă la cîrciumă pentru a urmări, „pe plasmă”, în aburi deşi de bere, un meci de la Campionatul European de fotbal! Nu, este vorba chiar despre Parlamentul României, despre nişte sute de ipochimeni care populează camerele şi cărora le-am încredinţat prin vot democratic treburile publice şi, laolaltă, destinele noastre, ale tuturor cetăţenilor acestei ţări. Dacă într-o chestiune pur tehnică – ei nu trebuiau să-i declare pe d-nii Adrian Năstase şi Miron Mitrea vinovaţi, ci doar să permită Justiţiei să stabilească dacă aceştia sînt sau nu –, aceşti învechiţi în rele au procedat atît de laş şi de ticălos, la ce ne-am putea aştepta din parte-le atunci cînd este vorba despre lucruri care ţin de substanţa activităţii lor, de activitatea laborioasă şi delicată de legiferare? La nimic bun, cu siguranţă. Este clar că definirea imunităţii la noi nu are nimic în comun cu modul în care este concepută aceasta în întreaga lume civilizată, unde nu acoperă decît declaraţiile pur politice. La noi, poţi să furi, să delapidezi banul public, să iei mită, chiar să ucizi pe careva şi colegii vor avea grijă s-ţi protejeze imunitatea pînă la moarte, dacă nu şi după aceea! Cum poţi schimba legea, cînd tocmai ei, aceşti agenţi ai neantului etic, fac legile? Doar printr-o viguroasă şi constantă presiune a societăţii civile, a presei încă nealiniate la avantajele  politico-economice şi a corpului social în ansamblul său. Altfel, riscăm să transformăm banul public în puşculiţa lor exclusivă, iar noi devenim pentru ei nişte veritabile ţinte vii. Nu ar trebui să ne mirăm dacă, în cele din urmă, ne vor urmări cu carabina pe străzi! S-ar putea să-i plictisim totuşi cu pretenţiile noastre de a dori să existe o singură lege pentru toţi cetăţenii, aşa cum, de altfel, Constituţia, aşa imprefectă cum este ea, prevede explicit!

 P. S. Chiar cînd scriu acest articol, aflu că deputaţii strîmbă din nas la ideea unei sesiuni extraordinare, care să rediscute, cu cvorumul asigurat, chestiunea, în vreme ce Senatul tocmai se pregăteşte să amîne pentru la toamnă cazurile similare ale domnilor Paul Păcuraru şi Codruţ Sereş! Halal, ne-am procopsit cu un adevărat Parlament de bandiţi care îşi ţin unul altuia de bună pază pînă trece primejdia rea! |i bravii noştri aleşi se mai miră după aceea că absenteismul la vot tinde să se croncizeze, să se transforme într-o adevărată grevă electorală! Pînă la urmă, vor renunţa la alegeri ori se vor alege tot între ei...

 Marea bătălie pentru Bucureşti